Afganistan: război, terorism, speranțe. Și nimic mai mult.

Din anul 2004, de când a fost publicat primul raport de dezvoltare umană pentru această țară, Afganistan se află printre cele mai slab dezvoltate state din întreaga lume.

Este cel mai periculos loc din lume în care se poate naște un copil. Mortalitatea infantilă după naștere este de 165 la mia de nașteri, cel mai ridicat din lume; media în Occident este 4. Mortalitatea infantilă până la 5 ani este de 257 (în Occident, iarăși puțin peste 4) de cele mai multe ori din afecțiuni care pot fi tratate. Mortalitatea maternală (cea mai mare din lume) este de 1600 de decese la 100.000 de nașteri, în timp ce media vestică este 10. Un copil afgan are o speranță de viață de 43 de ani și doar 2 afgani dintr-o sută ating sau depășesc vârsta de 65 de ani.

Gradul de alfabetizare al țării este de 28 %, corespunzând a 43% din bărbați și 12% din femei. Este cea mai săracă țară din întreaga Asie. O treime din populația țării se află sub limita sărăciei, neputând să își poată asigura necesarul minim alimentar și mai puțin de 30 la sută din populație are acces la apă proaspătă.

La sfârșitul anilor '70, în Afganistan se aflau două din cele mai mari clinici din Orientul Mijlociu. După mai mult de 30 de ani de război, în Afganistan mai există doar doi medici și patru paturi de spital la o suta de mii de locuitori. Tot datorită războiului (mai exact, datorită minelor anti-personal), este țara cu cele mai multe persoane cu deficit locomotor sau purtătoare de handicap din întreaga lume.

Cum s-a ajuns aici. În 1978 în Afganistan are loc Revoluția Saur, de inspirație comunistă. În plin război rece, Statele Unite finanțează și înarmează grupările de opoziție. Drept răspuns, în 1979 armata sovietică invadează Afganistanul și pentru următorii zece ani va duce un război deosebit de dur cu gupările de gherilă ale mujahedinilor. În această perioadă au murit în jur de două milioane de afgani, majoritatea civili și alte șase milioane s-au refugiat în Pakistan și Iran. În 1989 ocupația sovietică a Afganistanului s-a sfârșit.

După căderea regimul comunist în 1992, Afganistanul intra în jocul de influență al altor puteri regionale: Arabia Saudită si Iran. Luptele dintre grupările finanțate de aceste două state au degenerat în război civil, soldat cu mai mult de 25.000 de morți și jumătate de milion de refugiați.

În timpul ocupației sovietice, o parte a populației se refugiase în Pakistan. Guvernul de la Islamabad a încurajat atunci crearea unei grupări paramilitare paștune (majoritate etnică în Afganistan) care a venit cu cea mai drastică abordare a legii Sharia. Finanțat de Arabia Saudită și înarmată de Pakistan, grupul islamist Taliban ('studenți' în arabă) a cucerit Kabulul

în 1996,

transformând Afganistanul din republică în emirat islamic. În următorii cinci ani regimul taliban (susținut de soldați trimiși din Pakistan, dar și de grupări precum fi Al Qaeda) căutând să-și consolideze puterea a comis masacre sistematice împotriva civililor. Un raport al Națiunilor Unite arată că au avut loc nu mai puțin de 15 masacre între 1996 și 2001, ținta fiind afganii șiiți și etnicii hazari. Nu se știe numărul total al victimelor, însă doar în Masar-i-Sharif în 1998 au fost executați peste 4000 de civili. În toată această perioadă Al Qaeda și-a consolidat propria propria influență în Afganistan.

Refugiați afgani.

La începutul anului 2001, principalul adversar al talibanilor, Ahman Massoud, s-a adresat Parlamentului European cerând asistență umanitară și denunțând regimul taliban susținut de Pakistan și Al Qaeda. Pe 9 septembrie, a fost ucis într-un atentat terorist. Două zile mai târziu a urmat atentatul din Statele Unite.

La 12 ani după sfârșitul ocupației sovietice, Afganistanul a fost invadat de forțele armate ale Statelor Unite și Marii Britanii. În decembrie li s-au alăturat forțele de securitate ale NATO. Într-un război de aproape zece ani, până acum și-au pierdut viața 19.629 de afgani și alți 48.664 au fost răniți.

La sfârșitul săptămânii trecute, Statele Unite au anunțat retragerea a 10.000 de soldați anul acesta și alți 23.000 până în toamna anului viitor. Este începutul sfârșitului pentru acest conflict. Ca și în 1994, talibanii au fost chemați la negocieri. Ca și în 1994, aceștia au refuzat.

"They are the people who did this to me.

How can we reconcile with them?"

Ce Afganistan rămâne așadar în urma a 32 de ani de conflict? Odată cu frontul vor pleca din Afganistan și cele 38.000 de organizații neguvernamentale și operatori privați care participă la ajutorul umanitar și reconstrucția țării ("circul umanitar", cum mai sunt ei numiți, datorită dependenței de fonduri guvernamentale și a unei ineficiente necoordonări). Toți indicii de dezvoltare umană se vor prăbuși din nou. Toate creșterile din ultimii ani au fost susținute superficial de prezența coaliției acolo și a investitorilor care vin și dispar, de cele mai multe ori, odată cu frontul. Diferite raporate vorbesc despre afgani, unii educați, alții înstăriți, care s-au întors din exil în acești ultimi ani. Vor reuși aceștia să se transforme într-o elită? Și va reuși aceasta să-și reconstruiască cu adevărat țara?

Rămâne problema unui stat care nu își va putea exercita autoritatea pe întreg teritoriul ei, rămâne o populație care nu are acces la hrană, servicii medicale, educație și venituri, sfâșiată de lupte ale liderilor locali între ei și a luptei acestora cu guvernul. Rămâne problema unui Kabul care este sufocat de o populație de cinci ori mai mare decât în anii trecuți în fața căreia serviciile publice, și așa slab dezvoltate, nu le fac față.

Cele mai nedezvoltate țări din întreaga lume mai sunt numite și groapa de gunoi a umanității. Acolo se află ororile, vinele, greșelile, întreaga lipsă de voință și de putință pe care umanitatea a putut vreodată să o producă. Privind rapoartele, cifrele și imaginile de acolo, zile întregi la rând, Afganistanul îți rămâne în memorie ca cel mai îngrozitor loc din lume. În același timp, țara cu cel mai mare potențial de dezvoltare umană. O țară care își caută încă propria sa cale, după zeci de ani de război, terorism și speranțe. Nimic mai puțin, nimic mai mult.

.