Rânduri de departe. 1 - Bologna by fall

duminică, 4 septembrie 2011

Duminică, 4 septembrie, 2011
Bologna, Italia
Dragă Edu,


Îți scriu aceste rânduri după o tăcere care, deși nu îmi cere socoteală, îmi cere în schimb să îmi măturisesc gândurile, starea și frânturile de povești trăite în tot acest răstimp. Și nu am găsit loc mai potrivit să fac acest lucru decât Bologna, orașul care știe să te accepte întotdeauna înapoi, oricât de departe ai fi plecat și oricât de mult timp ai fi lipsit.
Bologna este aceeași dintotdeauna, cu Via dell'Independenza pe care se află același saxofonist cu câinele său, amândoi plictisiți și bătrâni, deopotrivă, cât timpul. Alături de ei și cât este strada de lungă, magazinele de lux care vin să contrasteze puternic cu indienii (sau bunii noștri Tamili) care, acum că a venit ploaia, caută să îți vândă umbrele la cel mai mic preț (garantat) și senegalezi care îți dau portofele Ray Ban și poșete Louis Vuitton la 20 de euro, dacă știi să negociezi.
Orașul își revine, puțin câte puțin, după marea pustiire din luna august, când studenții s-au întors înapoi spre casă, pentru a pleca mai departe în drumeții cu ghiozdanul în spate prin Europa sau cine știe ce alte aventuri, când bolognezii au plecat la rândul lor pe coasta Adriaticii sau Mediteranei, după cum i-a dat fiecăruia mâna, pe când cei mai economi au rămas să păzească de plictiseală un oraș aproape gol, petrecându-și în schimb sfârșiturile de săptămână jumătate pe plajă, jumătate pe autostrăzile arhi-pline ale Italiei.
Se întorc acum și studenții cu poveștile lor de peste vară, se întorc și bolognezii tuciuriți de soarele de august, s-au întors și chinezii ce moțăie cu capul aplecat pe laptop pe sub porticurile orașului, s-au întors și rusoaicele ce flirtează cu tine la colț de stradă. S-au întors desigur și româncele între două vârste cu părul scurt și permanent și început de burtă ce vorbesc zgomotos despre augustul lor acasă. Și s-au întors și polonezele, ah sărmanele chelnerițe poloneze, care ies din când în când de după tejghea și privesc lung și trist după vreun mușteriu pe care să îl îmbie cu cea mai bună Caipiroska din oraș, spunându-i (cum spuneam și noi, cândva) că are gust de sărut.
Mă întorc la rândul meu la Bologna, făcând-o pe musafirul la mine acasă, așezându-mă deci confortabil pe treptele vechiului Muzeu de istorie medievală, bucurându-mă de ploaie și de stare, având în ochi lumina din turnul bazilicii Sacro Cuore și în minte aventurile, câte au fost și câte vor urma, din mijlocul acestei furtuni.
Sau poate mă întorc doar eu la Bologna, aceeași Bologna dintotdeauna, așa cum am cunoscut-o pentru prima oară și așa cum am învățat să o iubim. Mă întorc cu poveștile și nostalgiile mele, cu ploile și toamna după mine. Și cărora le dau acum cuvântul...


- va urma -

2 comentarii:

Vera spunea...

Ar trebui să povesteşti oraşul ăla mai des... :)

A. spunea...

Mă, de când mi-am dat seama că le vorbesc mai puțin prietenilor și mai mult cititorilor de pe blog, am ales ca poveștile alese (inclusiv despre locuri ca astea) să le spun în cerc restrâns celor apropiați. Dar promit curând o însemnare doar despre Bologna :)

  © Blogger templates Newspaper by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP