Înviere.

marți, 10 aprilie 2012

Eram în tura de noapte. Aveam doar câteva  cazuri ușoare, în parte rămase de după-amiază. Atmosfera era relaxată, sau aproape. Pentru că în camera de cod roșu orice este posibil, în orice moment. Mai ales în noaptea de Înviere.
Spre miezul nopții, în acea cameră mică a medicilor și asistenților, cu tărgi în loc de scaune și cu o masă mică în mijloc, am improvizat cina noastră de Paști. Și fiecare adusese de acasă pentru ceilalți cozonaci, pască și multe ouă roșii.
A fost un moment, în acea noapte, pe care nu cred că îl voi uita niciodată. Un moment când toți cei de acolo, pentru un timp, am tăcut. Ascultând vocea care trecea de sticla televizorului veșnic aprins, trecea dincolo de zgomotul monitoarelor și a ventilatoarelor mecanice. Cuvinte care treceau de tăcerile noastre îngândurate și care vorbeau despre suferință, durere și moarte. Și despre miracolul celor care se întorc din nou la viață. Învierea, care fusese posibilă o singură dată în Biblie. Dar care, în acele momente și în acel loc, știam că este posibilă în fiecare zi. Simțeam că suntem umili martori la acest miracol la care contribuiam din când în când, uitând mereu că facem asta. Această tăcere s-a prelungit mai departe, în timp ce unul câte unul, colegi și prieteni veneau cu lumânări aprinse către noi, în camera de gardă, să ne aducă Lumină. Și respectând tăcerea dintre noi, spuneau șoptit "Hristos a înviat!".

Pentru mine, Învierea este acea tăcere pe care încerc să o redescopăr în fiecare an. Și este tăcerea acestor zile, de pe urma căreia rămâne doar speranța. Imaginea unui trup intubat și străpuns de drenuri, conectat la monitoare și la ventilatoarele mecanice, pentru care nu pot sa face nimic altceva decât să plâng și să sper. Și să aștept în continuare să fie rostite din nou acele simple cuvinte: "A înviat!"

Aprilie 2011

Read more...

  © Blogger templates Newspaper by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP