Drumul mesagerilor. 2 - Pilda talanților

vineri, 19 octombrie 2012

Prea bunul meu prieten,

În urmă cu mulți ani de zile, atunci când încă nu știam că vom rămâne doar doi din câți eram cu toții, vorbeam frecvent despre pilda talanților. Care pentru noi își depășise cu mult mesajul său inițial. Nu era doar despre  creștere prin explorarea tuturor resurselor noastre personale. I se adăuga de asemenea convingerea că trebuie să ne întoarcem cu fața către lume, că în muzica acestei lumi puteam adăuga încă o voce - cea proprie, că trebuie să o îmbogățim prin ceea ce știm și putem face.
Am păstrat, de la începutul acestei călătorii, convingerea aceasta. Alături de speranța că oriunde ne-am afla, putem construi ceea ce am construit și acasă. Însă, nu a fost să fie așa. Drumul mesagerilor vine, cum bine știi, și dintr-o neputință. Sau, dacă vrei, din trei.
1. La puțin mai mult de un an de când ajunsesem aici, în ianuarie 2010, mă înscriam la un master în ajutor umanitar la Universitatea din Bologna. "Medierea conflictului - operațiuni umanitare pe timp de pace". Alături de mine mai fuseseră respinși un tânăr din Islamabad și încă o persoană, probabil cea care ne povestea cum tocmai s-a întors dintr-o misiune în Kosovo pentru a aplica la acest master. Oricum ar fi, nici unul din cei trei nu am aflat până la urmă nici care au fost criteriile de selecție, nici motivarea comisiei.
2. În vara anului 2011 mă pregăteam să aplic la Amnesty International. Cum îmi închipuiam că nu au așa ceva, și trebuia să pornesc făcând totul de la zero, pregătisem o strategie în trei direcții pentru proiectele care aș fi vrut să le fac alături de ei. Prima îi privea pe străinii care veneau în Italia dinspre sud prin Lampedusa. A doua îi privea pe cei care veneau în Italia din est, atât din Balcani, cât și din Orientul Mijlociu. O a treia, și poate cea mai importantă, se referea la țările foste URSS, în special Rusia, Belarus, Transnistria. Cu o platformă de proiecte pentru care organizații serioase te angajează pe loc și cu un CV destul de bine construit, urma să mă înscriu ca voluntar la cea mai mare filială a Amnesty International din partea locului. După mailuri și telefoane, răspunsul dur și sec al unei secretare de acolo: nu avem program cu publicul,  nu facem înscrieri
3. Toamna aceasta, împreună cu profesorul meu de violoncel și cu cei de la organizația lui hotărâsem să punem pe picioare cel mai mare proiect independent care a avut loc vreodată pe aici. În week-endul dinaintea Crăciunului, pe 23 și 24 decembrie, programasem un eveniment de fund-raising pentru o organizație umanitară. În pofida antipatiilor personale, eu am ales Emergency. Cum organizația asta se ocupă cu asistența medicală a victimelor de război, am gândit proiectul în două bucăți. Primul era concertul de muzică clasică, din care nu ar fi lipsit Cvartetul în La minor a lui Mahler (cu Oana la pian) sau Vânătoarea lui Widmann. A doua parte era proiecția video de pe fundal, care venea ca o expresie vizuală sau ca o extensie a concertului, și care ar fi fost dată de imaginile cu victimele de război din arhiva celor de la Emergency. "Lumea trebuie să plece în lacrimi de la concertul ăsta" obișnuiam să spun, precum Eugen Făt odată. Cu puțin înainte de a începe pregătirile pentru proiect, totul a fost dat peste cap de o neverosimilă plecare a unuia dintre ei într-un concert în China, exact în perioada în care ar fi avut loc proiectul.
Atunci m-am întrebat sincer pentru ultima oară: ce naiba caut eu aici? Este ăsta locul care are nevoie de mine și locul de care am eu nevoie? După o leneșă pauză care a durat mult prea mult, a venit în acele zile cea din urmă confirmare că orice moment în plus petrecut aici este un moment mort. 
Bătrâne prieten, lumea urma să se deschidă din nou, iar eu mă pregăteam din nou de drum, având în minte nu doar pilda talanților, dar și cuvintele dintr-un discurs recent:  We honour the dreamers, the strivers, the entrepreneurs... Iar drumul meu e într-acolo.



Ce parfum de nos aneès mortes 
Ce qui peut frapper à ta porte
Infinitè de destins
On en pose un et qu'est-ce qu'on en retient?
Le vent l'emportera

Read more...

Drumul mesagerilor. 1 - Numărătoarea inversă

luni, 15 octombrie 2012

Rătăcitorul meu prieten,

De când am plecat de acasă (atunci când am început și acest ciclu aproape neîntrerupt de corespondențe) știam că aceasta nu este destinația finală, ci una intermediară, un intermezzo ce avea să dureze mai mult sau mai puțin, în funcție de hazardul și neașteptatul fiecărei călătorii către un loc încă necunoscut. De când am plecat de acasă așadar, în urmă cu aproape trei ani, am purtat în gând această numărătoare inversă așa cum un credincios poartă în gând rugăciunea sa, pe care uneori o murmură, iar alteori o rostește cu nădejdea și speranța unei certitudini doar de el știute.
Am încercat de mai multe ori să îi pun capăt acestei numărători inverse, însă așa cum știm destinul își ia deseori în râs proprii supuși. Și nu poți pleca dintr-un loc până nu simți că ai putea rămâne definitv acolo, savurând până la sfârșitul timpului marile și micile bucurii și impărtășind cu generozitate semne de prietenie celor care te-au primit fără sfială în sufletul lor. Acum însă această numărătoare inversă se apropie cu rapiditate de momentul ei zero.

Ți-a trimis, îndepărtatul meu prieten, un plic ce conține cele mai de preț lucruri pe care un hoinar care își găsește un egal doar în cel mai bun prieten al său ți le poate trimite. Gânduri, emoții și stări în cerneală de mână și tipar, pe care le-am încredințat mesagerilor care vor ajunge în curând la tine. Și cărora mă pregătesc, la rândul meu, să le urmez drumul. Un drum lung, anevoios, îndelung pregătit, care își cere prețul de la cel ce se încumetă să îl parcurgă.  Și își cere, ticălosul, prețul mereu înainte. 
Pe măsură ce voi parcurge acest drum al mesagerilor, pe măsură ce mă voi apropia de destinație, îți voi scrie aici câte o scrisoare, din dorința de a-mi aminti cum am ajuns să il urmez, dar și din teama de a nu-l rătăci pe parcurs.



...mil cohetes... mil amigosy lo que venga a mil por cien...

Read more...

  © Blogger templates Newspaper by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP