Drumul mesagerilor. 3 - Arrivederci, Italia!

marți, 5 februarie 2013

Însemnări despre cafea.

Bunul meu prieten,

Beppe Severgnini, scriitorul și jurnalistul meu preferat din Peninsulă, spune într-o carte că singura instituție care a ținut Italia unită de la Garibaldi încoace este școala. Aceeași limbă adică - predată tinerilor împrăștiați  în 37 de dialecte de-a lungul (mai puțin de-a latul) țării, și aceeași istorie care i-a unit acum mai bine de 150 de ani. Acestei instituții eu i-aș mai adăuga încă una – barul sau cafeneaua (în Italia nu există nici o diferență dintre cele două). Adică gustul cafelei, dintotdeauna același, peste tot.
Cafeaua italiană nu este cea ma bună din lume, așa cum un italian va încerca să te convingă. Este faimoasă datorită importanței pe care acești oameni o dau cafelei. Însă grija scrupuloasă pe care o au față de gustul, de densitatea, de aspectul, de prepararea și de consumul ei vorbește mai puțin despre cafeaua în sine și mai mult despre ei înșiși.
Cafeaua este, astfel, simbol Italiei profunde, conservatoare și patriarhale, pe care italienii o iubesc până la intimitate. Este acea Italie dintotdeauna, care renaște în fiecare dimineață în bar, în fața ceștii de cafea. Dacă nu este supus forții tragice a destinului care îl face să își schimbe adresa sau orașul, un italian este în stare să meargă în fiecare dimineață, să își bea cafeaua la același bar, întreaga sa viață. Este aceeași Italie care moare în fiecare seară, în dormitor, cu televizorul aprins. Dacă viața publică nu este invadată de cea privată și viceversa, atunci un italian pur și simplu nu se străduiește suficient de mult.


A trecut prin multe lucruri această țară. Însă gustul cafelei pare a fi același dintotdeauna. Țara traversează o cumplită criză economică. Toate prețurile au luat-o razna, prețul cafelei a rămas însă mereu același. Cafeaua îi oferă italianului sentimentul reasigurator că unele lucruri sunt perene și nu se vor schimba niciodată. În ea se află însăși identitatea sa plină de nuanțe, contradicții și paradoxuri, aceea a italianului care te ajută dezinteresat atunci când ești la anaghie, dar te va trage pe sfoară mai târziu cu aceeași nevinovăție, peste care adaugă o aromă fermecătoare de parfum și un zâmbet fascinant, în timp ce îți spune Ciao!
Că lucrurile stau negreșit așa, și nu altminteri, o dovedește faptul că prima mea însemnare, când am ajuns aici, se numea “Rezistența prin cafea”. Scriam, acum mai bine de patru ani, că mă voi supune tuturor schimbărilor ce mi se cer, însă la cafeaua mea la ibric, denumită pompos caffe americano, nu voi renunța niciodată.
Am lăsat în urmă cafeaua italiană, alături de familie și prieteni și momente speciale petrecute laolaltă și fiecare în parte acolo. Îți scriu aceste rânduri, bătrâne prieten, dintr-o cafenea bucureșteană. Ce să spun despre cafeaua românească? Este diluată, imprevizibilă și nesfârșită. Și prin varietatea ei atât de largă, se poate spune că e în imparțială. Ca tot românul. 
Dincolo de asta, îți mărturisesc că și aici, și acolo, mă simt la fel de departe de casă. Semn că ea nu mai are un loc geografic precis, ci se află în mințile și inimile celor care, o dată plecați, știu că nu se vor mai întoarce niciodată înapoi. Casa devine călătoria, drumul, devenirea și momentele ei esențiale când privim înspre o improbabilă Ithaca ce ne va face fericiți cândva.

4 comentarii:

Haiawatha spunea...

Un coleg italian, foarte convins si serios mi-a spus ca pana a plecat de tot din Piacentza, isi beia cafeaua in fiecare dimineatza in gara, chiar daca calatorea rar...

Si apropo de cafeaua la Ibric, aici la fel de popmpos o chem "Cafea A La Turk" :))

Splendida postare amice, la care nu am sa fiu dator mult timp!

did spunea...

"Ce să spun despre cafeaua românească? Este diluată, imprevizibilă și nesfârșită. Și prin varietatea ei atât de largă, se poate spune că e în imparțială. Ca tot românul."
nu stiu de unde le gasesti asa de bine, dar ce dor mi-era sa te citesc! si-acum mi-ai facut si dor de italia, si de plecat. unde, oriunde.

A. spunea...

Italienii, batrane prieten, pare ca merg sa isi bea cafeaua intr-un mod la fel de neinteles altora precum aleg sa isi contruiasca parcarile, de exemplu. Nimic nu are nici un sens.
Totusi ii dau intr-un fel dreptate. Cafengii hard-core (un soi de cofee geeks, vorba ta) spun ca cea mai buna cafea este cea facuta la expresoarele care sunt in functiune tot timpul. De asta, spune-se, cele mai bune cafele le poti bea in aeroporturi, in gari sau in cafenelele de pe autostrazi :)

A. spunea...

Did, iarasi ne regasim dupa atata amar de vreme :)) Bucuros de reintalnire si magulit de aprecieri :) Cat despre plecari, iti spun ce mi s-a spus si mie candva: Vai avanti, sempre, ovunque . Mergi mai departe, intotdeauna, oriunde.

  © Blogger templates Newspaper by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP