Emoţii

marți, 16 aprilie 2013

Zilele acestea m-au surprins rătăcind complet dezarmat în frumuseţea neobişnuită a unui zâmbet trist. Pierdut în faţa unei priviri căreia aş fi vrut să îi arăt mult mai multe lucruri. O prezenţă care a răscolit un intim, totuşi închis, până în locurile sale rar frecventate şi greu accesibile. Pentru întâia oară am simţit nevoia de a fi luat de mână pentru a descoperi această lume nouă şi fascinantă care se află la o distanţă atât de mică şi stă cu mine la o cafea. Şi tot pentru întâia oară absenţa mi s-a părut ca o iremediabilă despărţire, urmată de o alta şi de o alta mai departe.
Rafturi întregi de literatură s-au prăbuşit în mintea mea, încercând să găsesc cuvintele potrivite pe care să le pot rosti. Însă e greu să faci jocuri de cuvinte într-o limbă pe care nu ai vorbit-o niciodată până atunci. Limbajul apropierii spontane, fără premise, fără explicaţii şi fără speranţe. O poveste la capătul căreia se află o îmbrăţişare vinovată. O poveste imperfectă, neterminată, nesfârşită. Ca şi lumea. Ca noi înşine...

0 comentarii:

  © Blogger templates Newspaper by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP