Drumul până aici. Vremea fariseilor

marți, 28 mai 2013

Iunie 2011

Atunci când scrii de pe plajă, nu poţi scrie despre anumite lucruri, stări şi momente. Nu te poţi lua foarte în serios. De aceea, în ultima vreme îmi petrec cât de mult timp posibil aici, gândindu-mă, când şi când, la Râsul patriarhilor, de exemplu. La deriziune și metode eficiente de a evada, de a mă transpune în alte stări, către alte trăiri. Altfel spus, o glisare, o lentă alunecare spre altceva. Și în pendularea constantă între un aici și un acolo, între un astfel și altfel, marea ajută al naibii de mult. 



Într-un muzeu din Paris în care pășeam la un moment dat prin apa de cuvinte a unui râu din jocuri de lumini, aveam să aflu despre divinitățile tribale din Oceania, niște arătări mascate și neobișnuite, construite în lumea atipică a unor imagini proiecții și valori atât de diferite de cele cu care suntem noi obișnuiți. Și aici apare din nou senzația pe care o am constant: că trăim într-un colț nepotrivit de lume, că ne-am construit din ideile unei culturi cumva incomplete. Coming of age in Samoa, că tot mi-am amintit de asta zilele astea.
Încerc așadar toate metodele de a evada până ce dispare și cel din urmă semn al acestei furtuni ce a venit să stingă incendiile intime peste care mai dau din când în când. Mă așteaptă un pat nefăcut, un proiect de dus până la capăt, o altă călătorie cu promisiunile ei și toate nespusele și nefăcutele ce așteaptă răbdătoare să le vină rândul. Dar toate astea, mai târziu. Deocamdată e vremea fariseilor, deriziunii, rătăcirii, a hoinărelii prin  castelele unei lumi construite doar din apă și nisip.

0 comentarii:

  © Blogger templates Newspaper by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP