Despre uitare. Identitate. Sau apă

joi, 15 octombrie 2015

În cultura vest occidentală, în care timpul înseamnă bani într-un mod foarte concret și imediat, în care totul este foarte rapid, iar accentul se pune pe acum, și unde Andy Warhol a decretat că nu poți fi celebru mai mult de 15 minute, o dezbatere de fundal despre dreptul de a fi uitat vorbește despre cum ne definim noi înșine mai mult decât orice alt lucru. Nimic din cea ce ai făcut în trecut nu te poate reprezenta pe tine, cel din prezent, dacă tu nu dorești asta. Prin contrast, nimeni nu bagă de seamă că același Internet, care ne încape pe toți încă, datele dispar de la sine. Internetul se șterge pe măsură ce evoluează. Adresa mea de e-mail a fost creată în 1999, cam la câteva luni după înființarea Google. Cel mai vechi mesaj din arhiva mea online este din 2005.

***

 Se vor împlini, în curând, șapte ani de când am plecat de acasă (acel acasă inițial cu care, din păcate, am atât de puțin în comun acum). Într-o scurtă explicație scriam atunci tot aici:
Pentru momentul în care, în lipsa apei, rămâne din tine doar curajul. Pentru momentul în care dai foc la tot și pleci în lume. Pentru ce a fost, pentru uitare, rătăcire, pentru renunțare. Și pentru aventură, desigur.
Cuvântul cheie, atunci a fost uitarea. Vroiam să uit și să fiu uitat, vroiam un nou început într-un spațiu care nu îți pune nici o întrebare despre propriul trecut, în care să poți construi un alt viitor. Multe lucruri s-au schimbat de atunci. Mi-am abandonat, cum se spune, limba, tribul și zeii. S-a schimbat, de atunci, si destinația. Precum și felul de a gusta un vin roșu, muzica clasică, felul de a găti sau de a iubi. Unele lucruri au rămas, însă, la fel. Întotdeauna am rămas aproape de mare. Întotdeauna i-am avut pe ai mei și prietenii alături. Aceiași. Și dacă nu a fost întotdeauna vară, este acum. De 854 de zile. 

***

Îmtr-o dimineață, doi pești mai mici înotau împreună. La un moment dat, se întâlnesc cu un pește mai mare. "Bună dimineața, băieți! Cum este apa astăzi?" îi salută peștele mai mare. Cei doi pești înoată mai departe, fără a-i răspunde. După un timp, unul dintre peștii mici se întoarce spre celălalt și îl întreabă: "Știi ce, eu nu am înțeles întrebarea. Ce Dumnezeu este apa?"
Identitatea nu este origine și nu este destinație. Este devenirea și deciziile care vin odată cu aceasta. Este ce uiți după o vreme, pe de o parte și este ubicuitatea (apa, cum s-ar spune) în care te afli, pe de alta. Este sumă și întotdeauna context. Noi.

Read more...

  © Blogger templates Newspaper by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP